trăiesc în grația cruzimii ca într-o galaxie
îndepărtată
fără hotar și fără maluri, amănuntul discerne
reacțiile exagerate

trăiesc în ape adânci
acolo există numai vietăți mici, nevăzute aplatizate
fără sonerii de telefon,
obiectele se transformă în unul singur,
se prelungesc până la ajungerea zilei spre noapte
și invers, dispar în tija narcisei,
o proiecție pe un perete
și un dar nemaivăzut, acela că soarele
nu-i doar un astru, e și o fecioară de fier
agonia și camera ei închisă
dar tăcerea nu e moarte, ci doar o hiperbolă a trupului în repaus.